TRANSPORT GRATUIT

Kind Party SRL · CUI 50529947 · J2024021251003 · Splaiul Independenței 202B, București · contact@shop.partidulamabil.ro · 0748.124.554

1. Cine suntem

Operatorul datelor tale personale este Kind Party SRL (denumită în continuare „noi”), care administrează magazinul online shop.partidulamabil.ro sub marca Partidul Amabil. Pentru orice întrebare despre datele tale ne scrii la contact@shop.partidulamabil.ro.

2. Ce date colectăm și de ce

  • Comenzi și cont: nume, adresă de livrare și facturare, e-mail, telefon, iar pentru persoane juridice denumirea și CUI-ul firmei. Le folosim ca să procesăm, livrăm și facturăm comenzile și ca să îți administrăm contul. Temei: executarea contractului (art. 6 alin. 1 lit. b GDPR) și obligații legale fiscale și contabile (lit. c).
  • Plăți: plata cu cardul e procesată de NETOPIA Payments. Noi nu vedem și nu stocăm datele cardului, ci primim doar confirmarea plății.
  • Mesaje: datele pe care ni le trimiți prin formularul de contact sau pe e-mail (nume, e-mail, conținutul mesajului), ca să îți răspundem. Temei: interesul legitim de a răspunde solicitărilor (lit. f) sau, după caz, executarea contractului.
  • Newsletter și notificări web: e-mailul, respectiv abonamentul la notificări, doar dacă te abonezi. Temei: consimțământul tău (lit. a), pe care îl poți retrage oricând.
  • Statistici și cookie-uri: date despre cum folosești site-ul (pagini vizitate, dispozitiv, sursa vizitei), doar dacă accepți cookie-urile de analiză sau marketing din bannerul de cookie-uri. Temei: consimțământ (lit. a). Detalii în Politica de cookie-uri.
  • Securitate: adresa IP și date tehnice, folosite pentru protecția site-ului împotriva atacurilor și fraudelor. Temei: interes legitim (lit. f).

3. Cui transmitem datele

Doar furnizorilor de care avem nevoie ca să funcționeze magazinul, care prelucrează datele în numele nostru sau ca operatori independenți, după caz:

  • Hostico (găzduirea site-ului, România)
  • NETOPIA Payments (procesarea plăților, România)
  • FAN Courier (livrarea comenzilor, România)
  • SmartBill (emiterea facturilor, România)
  • FinanzConsult (contabilitate)
  • Brevo (e-mailuri de comandă, newsletter, notificări web prin WonderPush, Franța)
  • Google (Google Analytics și copii de siguranță pe Google Drive)
  • Automattic (Jetpack și WooCommerce Analytics, statistici)
  • autoritățile publice, atunci când legea ne obligă.

Nu vindem și nu închiriem datele tale.

4. Transferuri în afara Uniunii Europene

Google și Automattic pot prelucra date în Statele Unite. Aceste transferuri se fac cu garanții adecvate prevăzute de GDPR: Cadrul UE–SUA privind confidențialitatea datelor sau clauze contractuale standard.

5. Cât timp păstrăm datele

  • Datele contului: cât timp contul e activ. Le ștergem la cererea ta sau după 3 ani de la ultima comandă sau autentificare.
  • Comenzi și facturi: pe durata prevăzută de legislația financiar-contabilă.
  • Newsletter și notificări: până te dezabonezi.
  • Mesaje: cât e necesar ca să îți răspundem și să rezolvăm solicitarea.
  • Cookie-uri: pe duratele din Politica de cookie-uri.
  • Copii de siguranță: pe o perioadă limitată, prin rotație automată.

6. Drepturile tale

Ai dreptul să ceri acces la datele tale, rectificarea sau ștergerea lor, restricționarea prelucrării, portabilitatea datelor, să te opui prelucrării bazate pe interes legitim și să îți retragi oricând consimțământul, fără să fie afectată prelucrarea făcută până atunci. Nu luăm decizii automate care să producă efecte juridice asupra ta. Pentru oricare dintre aceste drepturi, scrie-ne la contact@shop.partidulamabil.ro. Îți răspundem în cel mult o lună.

Ai și dreptul să depui o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), B-dul G-ral Gheorghe Magheru 28-30, București, www.dataprotection.ro.

7. Securitatea datelor

Folosim conexiune criptată (HTTPS), acces restricționat la date, firewall și copii de siguranță regulate.

8. Modificări

Putem actualiza această politică. Versiunea curentă e mereu pe această pagină, cu data ultimei actualizări.

Ultima actualizare: 28 septembrie 2026

Updating…
  • Nu ai niciun produs în coș.